Noi.

Definiţia exactă a „puterii” variază de la persoană la persoană.
Unele persoane cred că puterea există doar atunci când eşti superior, când tot timpul câştigi, când îi faci pe alţii să piardă, arătându-le punctele slabe…
Alte persoane cred că puterea există doar atunci când nu eşuezi niciodată, când nu te laşi niciodată deprimat şi când rămâi nemişcat în faţa emoţiilor puternice.
Cu toate acestea, o putere adevărată nu este determinată de cantitatea de slăbiciuni pe care nu le ai, ci este determinată de forţa prin care crezi în tine şi prin care îţi accepţi slăbiciunile.

Nu este nimic rău în faptul că eşti slab, sau în faptul că nu ştii ceva, pentru că ceea ce contează cu adevărat este să înveţi să-ţi recunoşti şi să-ţi accepţi acele deficienţe şi să încerci să ţi le îmbunătăţeşti.
Este nevoie de multă putere mentală pentru a accepta. Este nevoie de multă putere pentru a admite erorile, înfrângerea, pentru a depăşi dorinţa internă de a fi superior, şi forma noastră prin care o înfruntăm este ceea ce ne determină puterea cu adevărat.
Nimic nu este imposibil pentru persoane, totul se poate atinge. Toţi suntem puternici, toţi avem puterea necesară care ne permite să realizăm orice lucru pe care ni-l propunem, trebuie doar să credem cu adevărat în noi şi să ne dorim cu toată puterea fiinţei noastre.
Aceasta este minunea pentru care suntem vii, un mic motiv a existenţei noastre… trăim pentru a atinge obiective, pentru a învăţa din erori, pentru a cădea şi pentru a ne ridica de o mie de ori, pentru a plânge, a visa, a zâmbi, a iubi, pentru a găsi fericirea în lucrurile cele mai mici… Sunt mici şi inexplicabile minuni ale speciei umane…
Sursa : Captive.

O durere în… inimă.

Asta nu este o durere în suflet. Ci una în inimă. O durere cruntă ce parcă nu mai ia sfârşit. Durere la infinit. Mi se nasc găuri în piept şi se hrănesc cu interiorul meu. Trăiesc din sentimentele şi organele mele. Gaura se măreşte şi se tot măreşte de fiecare dată când îţi aud numele. Şi îmi mai înghite din universul meu finit. Câte o stea, câte o stea, până voi rămâne nulă. Fără sentimente, amintiri, sau orice altceva ce mă poate face să fiu eu. Ceva ce atestă faptul că sunt un om. Şi voi rămâne ca o fantomă. Goală pe dinăuntru, ceva de care toţi se tem. Indiferentă, rece, nulă, nefolositoare. Voi rămâne exact… nimic. Nu va rămâne nimic din mine.
Tu eşti cel ce mă distruge. Cel ce mă face să dispar încet-încet de pe faţa pământului. Tu eşti cel ce-mi provoacă durere şi mă devorează cât de mult poate cu ideea că nu vei fi al meu niciodată.
Problema este că îmi pasă. Nu prea mult, doar că îmi pasă. Când nu ar trebui. Ar trebui să te fi uitat deja. Să fi trecut la o nouă treaptă în viaţa mea. Dar vezi tu, ai fost atât de important pentru mine, şi-atât de mult loc ai ocupat în inima mea, încât mi-ai blocat viziunea către viitor. Eşti atât de jos, alături de mine, încât treapta următoare este prea înaltă pentru a putea ajunge la ea. Aşa că rămân blocată, cu tine în suflet. Rămân doar organele mele ce mă fac să par un om. În rest, nimic. Nu tu suflet, nu tu sentimente, nu tu.. Soriina.

p.s: postul Taniei. <3